află mai multe despre vânzări și marketing
-
ce salarii poți să câștigi dacă lucrezi în marketing?
Marketingul a devenit un domeniu tot mai tentant pentru mulți oameni, deoarece oferă perspective de câștig foarte bune. Companiile sunt dispuse să plătească salarii mari specialiștilor din domeniu, deoarece o muncă făcută bine se traduce în creșterea încasărilor pentru companie. Totuși, trebuie să ai în vedere că salariile în marketing sunt foarte diferite de la o poziție la alta.
De exemplu, un junior copywriter va câștiga în jur de 4.500 de lei net lunar, în medie, în timp ce un senior copywriter, se poate aștepta, în medie, la un venit lunar de 8.000 de lei net, potrivit Paylab. De asemenea, un digital marketing manager va câștiga, în medie, între 7.000 și 8.000 de lei net, în timp ce un brand manager cu peste 5 ani experiență va câștiga chiar și peste 11.000 de lei net.
Salariul pe care îl poți câștiga în marketing este influențat de experiența în domeniu, de proiectele la care ai lucrat în trecut și de rezultatele pe care le-ai adus.
-
cum pot aplica pentru un job remote ca agent de vânzări?
Jobul de agent de vânzări este, în general, un job care se practică pe teren. Totuși, există unele domenii unde poți lucra și remote, cum ar fi cele care se concentrează pe educație online, software, soluții digitale sau customer service. Pentru astfel de poziții, verifică lista de joburi disponibile de pe Randstad.
Dacă nu ai găsit ce căutai, îți recomandăm să-ți faci o alertă de job. Pentru asta, intră pe lista de joburi disponibile, completează cu datele relevante, cum ar fi denumirea jobului, și apasă pe clopoțelul din partea dreaptă a ecranului. Pentru a te concentra doar pe joburi remote, fă și această mențiune când îți creezi alerta. În momentul în care apare ceva potrivit pentru tine, te vom contacta printr-un mesaj pe e-mail.
-
ce tipuri de joburi sunt disponibile în marketing?
În marketing ai la dispoziție o mulțime de joburi, în funcție de ce îți place să faci și de abilitățile tale. De exemplu, poți lucra ca social media manager, unde te ocupi de postări, campanii și interacțiunea cu publicul pe platforme precum Facebook, Instagram sau TikTok. Dacă îți place partea analitică, poți deveni digital marketing manager, gestionând reclame online pe Google sau Meta Ads.
Ai și opțiunea de content writer sau copywriter, unde creezi texte atractive pentru site-uri, bloguri sau campanii. În plus, există roluri precum SEO specialist, care se ocupă de optimizare pentru motoare de căutare, brand manager, care coordonează imaginii unui brand, sau email marketing specialist.
-
ce joburi sunt disponibile într-o agenție de marketing digital?
Există mai multe opțiuni de joburi pentru cei care-și doresc să lucreze într-o agenție de marketing digital. Mai exact, poți lucra ca digital marketing manager, unde gestionezi campanii plătite pe Google Ads sau Meta Ads, sau ca social media manager, ocupându-te de strategia și postările brandurilor pe rețelele sociale. Dacă îți place partea tehnică, există roluri precum SEO specialist, care optimizează site-urile pentru motoarele de căutare, sau web designer/developer, care creează și întreține site-urile clienților.
Pentru partea creativă, agențiile caută graphic designeri, copywriteri și content creatori, responsabili de texte, imagini și campanii atractive. În plus, există și poziții de account manager, unde tu ești legătura directă cu clientul, sau de project manager, care coordonează echipa și este responsabil de respectarea termenelor.
-
ce înseamnă specialist SEO?
Un specialist SEO este persoana care se ocupă cu optimizarea unui site astfel încât acesta să apară mai sus în rezultatele Google sau ale altor motoare de căutare. În această poziție, vei analiza ce caută oamenii online, vei folosi cuvintele cheie potrivite în conținut, vei îmbunătăți structura și viteza site-ului și vei lucra la crearea de linkuri externe (backlinks). Scopul tău este să aduci trafic organic de calitate pe site, adică vizitatori care chiar sunt interesați de produse sau servicii.
-
ce este un asistent de vânzări?
Un asistent de vânzări este persoana care contribuie direct în procesul de cumpărare, fie într-un magazin fizic, fie online. Ca asistent de vânzări, tu vei avea rolul de a întâmpina clienții, de a le oferi informații despre produse, de a-i consilia în funcție de nevoile lor și de a te asigura că experiența de cumpărare este una plăcută. În unele cazuri, este necesar și să te ocupi de aranjarea produselor la raft.
Dacă ești interesat de această carieră, există numeroase locuri de muncă de asistent vânzări în retail, centre comerciale sau chiar în vânzările online. Îți poți începe căutarea în lista de joburi disponibile de pe Randstad.
găsește job-ul potrivit.
află mai multe despre rolurile din vânzări și marketing.
accesează resurse variate care te ajută în cariera ta.
vezi articolele-
Abilități universale:Pașaportul tău către succes, indiferent de domeniu16 Decembrie 2025
Abilități universale: Pașaportul tău către succes, indiferent de domeniu
-
De la 12 la 8:secunde: unde s-a dus atenția noastră?13 Octombrie 2025
de la 12 la 8 secunde: unde s-a dus atenția noastră?
-
15 Septembrie 2025sfaturi eficiente pentru revenirea la muncă după o vacanță.
-
Fericirea la job?Se poate!30 Iunie 2025
fericirea la job? se poate!
-
16 Iunie 2025scrisoarea de demisie: ghid complet pentru un ”plecat cu stil”!
-
11 Iunie 2025mesajul tău Out-of-Office (OOO): ghid complet pentru o vacanță fără stres și o revenire lejeră!