• Pentru doar jumătate dintre români un job full-time va fi o formulă ideală în viitor 
• Peste două treimi dintre angajați au luat decizii legate de viața lor, precum mutarea în altă casă sau îngrijirea unui animal de companie, pe baza presupunerii că munca de acasă va deveni o normalitate 
• 34% din Gen Z simt că generația lor nu este înțeleasă 
 

București, 25 ianuarie 2024 

Ediția 2024 a  studiului Workmonitor  România,  realizat de compania de resurse umane Randstad România, relevă faptul că talentele din țara noastră acordă prioritate echității, flexibilității și echilibrului dintre viața profesională și cea privată, în vreme ce evoluția în carieră trece în plan secund. Un procent impresionant de 71% dintre angajați se consideră ambițioși în ceea ce privește cariera lor, iar 41% afirmă că își doresc să-și asume mai multe responsabilități manageriale. Doar jumătate din români consideră că un rol full-time va fi formula de lucru ideală pentru ei, în viitor. O treime nu se concentrează deloc pe evoluție profesională, iar 49% sunt fericiți să rămână într-un rol care le place, chiar dacă nu există loc pentru promovare sau dezvoltare.

71% dintre angajați se consideră ambițioși
71% dintre angajați se consideră ambițioși

"În 2024, a fi un partener echitabil pentru talente este un obiectiv inteligent pentru lideri, pentru a menține aproape forța de muncă valoroasă. Când prioritățile oamenilor sunt satisfăcute, aceștia se simt mai împliniți la locul de muncă - iată o paradigmă foarte actuală în managementul resurselor umane. Datorită Randstad Romania Workmonitor 2024 putem observa o dinamică interesantă în ceea ce privește ambiția angajaților, o mare parte fiind mai puțin interesați de evoluția carierei și mai preocupați de satisfacția la locul de muncă. O altă paradigmă pentru a conduce resursele umane cu înțelepciune în 2024 este tratează-l pe fiecare membru al echipei ca pe o personalitate unică, care provine din medii și circumstanțe adesea foarte specifice, ce îi pot influența preferințele, dorințele și rolul într-o echipă", spune Mihaela Maranca, Country Manager, Randstad România.

Top 7 cei mai importanți factori pentru angajații români 

Asigurarea unui echilibru stabil între viața profesională și cea privată motivează talentele, uneori mai mult decât salariul și siguranța locului de muncă. Iata care sunt primii 7 cei mai importanti factori pentru angajații români, în ceea ce priveste un loc de munca (prezent sau viitor):

• Echilibrul dintre viata profesionala si cea personală - 96% (93% global),
• Salariul - 96% (93% global),
• Siguranta locului de munca - 93% (89% global),
• Sprijin pentru sanatatea mintala - 88% (83% global),
• Zile de concediu anual - 87% (83% global),
• Asigurari de sanatate/beneficii medicale - 87% (78% global),
• Flexibilitatea programului de lucru - 84% (81% global).

top 6 arii de interes pentru invatare si dezvoltare
top 6 arii de interes pentru invatare si dezvoltare

Cercetarea indică faptul că, deși nu își doresc neapărat o evoluție în carieră, angajații sunt interesați să se dezvolte. Oportunitățile în acest sens nu sunt negociabile pentru talente, peste o treime spunând că nu ar accepta un loc de muncă care nu le oferă formare pentru a-și actualiza cunoștințele și abilitățile. AI a schimbat prioritățile anterioare privind domeniile în care angajații sunt cei mai interesați să se dezvolte - tehnologia ocupă în acest an un loc important. Iar impactul existenței oportunităților de învățare într-o companie este încă o dovadă că talentele se așteaptă la un parteneriat de la angajatorul lor: aceste oportunități au adesea o influență semnificativă asupra deciziei de a accepta un nou rol într-o organizație.

Angajații sunt cei mai interesați de următoarele oportunități de învățare și dezvoltare (top 5): IT și tehnologie - 43% (29% global), abilități de comunicare și prezentare - 34% (22% global), gândire creativă și analitică - 24% (15% global), AI - 22% (29% global), abilități de management și leadership - 22% (21% global), wellbeing și mindfulness - 21% (23% global).

Dezbaterea privind revenirea la birou continuă în 2024 

Randstad Romania Workmonitor 2024 indică faptul că dezbaterea dintre angajatori și angajați cu privire la întoarcerea la birou va continua în acest an. Peste două treimi (74%) dintre angajați au luat decizii de viață, precum mutarea în altă casă sau îngrijirea unui animal de companie, pe baza presupunerii că munca de acasă va deveni normalitate. 38% ar lua în considerare renunțarea la locul de muncă dacă angajatorul le-ar cere să petreacă mai mult timp la birou, iar 40% spun că munca de acasă nu este negociabilă pentru ei. În ciuda acestui fapt, 39% au fost rugați să vină la birou mai des decât în urmă cu șase luni, ceea ce arată că există o nepotrivire între ceea își doresc talentele și ceea ce primesc. 

Munca echitabilă, la ordinea zilei 

Talentele caută parteneriate cu oameni care gândesc similar, în fața cărora să se poată manifesta pe deplin și alături de care să lucreze pentru a aduce schimbări pozitive.

echitate salariala intre femei si barbati
echitate salariala intre femei si barbati

Top 5 cele mai importante aspecte pentru care românii ar pleda, în inițiativele sau politicile de echitate și diversitate ale unui angajator potențial sau actual, sunt: 
• echitatea salarială între femei și bărbați - 72% (65% global); 
• concediu de creștere a copilului pentru toți angajații - 52% (45% global);
• forța de muncă diversă - 48% (42% global);
• medii diverse în leadership - 37% (37% global);
• politici de nediscriminare (pe site / în anunțurile de angajare) - 29%  (30% global).

În ceea ce privește diferențele dintre generații, doar un sfert (25%) dintre angajați simt că nu sunt înțeleși, din cauza diferențelor de vârstă, procent care ajunge la 34% în cazul generației Z. Aproape jumătate (45%) din forța de muncă declară că trebuie să ascundă unele lucruri despre ea la locul de muncă. 

Despre Randstad Workmonitor 

Randstad Workmonitor a fost lansat în 2003 și acoperă acum 34 de piețe din întreaga lume. Studiul cuprinde Europa, Asia Pacific și America și este realizat online în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 67 de ani, angajate cel puțin 24 de ore pe săptămână (minimum 90%) sau persoane fizice autorizate sau șomeri, dar care se gândesc să caute un loc de muncă în viitor. Prezenta ediție românească a fost realizată online, în rândul a 500 de  angajați cu vârste cuprinse între 18 și 67 de ani, în luna octombrie 2023. 

Despre Randstad

Randstad este cea mai mare companie de talente din lume și partenerul preferat al clienților. Ne angajăm să le oferim oportunități echitabile oamenilor din toate mediile și să îi ajutăm să rămână relevanți în lumea muncii, aflată în schimbare rapidă. Avem o înțelegere profundă a pieței muncii și ne ajutăm clienții să creeze forța de muncă de înaltă calitate, diversă și agilă de care au nevoie pentru a reuși. Cei 46.000 de angajați ai noștri din întreaga lume au un impact pozitiv asupra societății, ajutând oamenii să-și realizeze adevăratul potențial pe tot parcursul vieții lor profesionale. Randstad a fost fondată în 1960 și are sediul central în Diemen, Olanda. În 2022, în cele 39 de piețe ale noastre, am ajutat peste 2 milioane de oameni să își găsească un loc de muncă unde să se simtă bine și am consiliat peste 230.000 de clienți cu privire la nevoile lor de talente. Am generat venituri de 27,6 miliarde de euro. Randstad N.V. este listată la Euronext Amsterdam. Pentru mai multe informații, consultați www.randstad.com.

Randstad România are birouri în București, Slatina, Sibiu, Brașov și Timișoara, deservind companii care caută un partenerul HR reputat, cu perspective aprofundate asupra pieței, instrumente apreciate la nivel mondial și expertiză locală, pentru nevoile lor privind forța de muncă, de la recrutare la muncă temporară, transfrontalieră, recrutare la cerere, programe de dezvoltare, outplacement, consultanță. Cu o echipă entuziastă de 120 de profesioniști și peste 2.000 de angajări pe an, Randstad România contribuie de peste 17 ani la evoluția pieței locale a muncii. Din 2016, face parte din grupul Randstad, combinând expertiza demonstrată la nivel internațional cu o echipă locală de succes. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați www.randstad.ro/.