ce este un tehnician mentenanță pentru instalații?

Ești un muncitor calificat care se ocupă de buna funcționare a sistemelor de instalații prin efectuarea de revizii periodice. Ai cunoștințele necesare pentru a identifica potențiale probleme înainte să apară și înțelegi cum ar trebui să funcționeze instalațiile pentru a fi eficiente. Reprezinți salvarea pentru buzunarele beneficiarilor, deoarece previi cheltuieli nenecesare ale sistemelor de instalații. În plus, oferi siguranță clienților tăi prin asigurarea unei bune funcționări a instalațiilor mai complicate, cum ar fi cele de stingere a incendiilor.

ce face un tehnician mentenanță pentru instalații?

Faci inspecții periodice, reparații și lucrări de întreținere pentru echipamentele care formează un sistem complex de instalații. Efectuezi lucrări de mentenanță preventivă și predictivă pentru a prevenii apariția unor eventuale probleme costisitoare sau care să pună în pericol siguranța clienților tăi. Te ocupi atât de instalații sanitare, termice sau de purificare a apei, cât și de instalații electrice sau de stingere a incendiilor, în funcție de specializarea pe care o urmezi. De asemenea, există și situații în care participi la montarea și punerea în funcțiune a noilor echipamente.

Rolul tău este unul tehnic, în care cunoștințele teoretice despre sistemele de instalații la care lucrezi sunt esențiale, însă și îndemânarea și experiența practică joacă roluri foarte importante în această meserie.

găsește joburi
1

salariul mediu al unui tehnician mentenanță pentru instalații.

Salariul mediu al unui tehnician mentenanță pornește de la 4.000 RON net lunar, potrivit datelor oferite de Paylab în urma unui sondaj. Aceleași date arată că media salarială pentru un astfel de muncitor poate urca până la 8.000 RON net lunar, însă există și profesioniști, care se ocupă de sisteme de instalații mai complexe, care depășesc această medie salarială.

factori care influențează salariul unui tehnician mentenanță pentru instalații.

Ca în cazul oricărui job, salariul este influențat de mai mulți factori, însă vorbim mai ales despre experiența pe care o persoană o are în acest rol. Cu cât cunoști mai bine instalațiile la care lucrezi și ești mai eficient în reviziile și reparațiile pe care le faci, cu atât ai mai multă putere de negociere a salariului. Un tehnician abia intrat în această meserie se va mișca mai lent și va putea prelua mai puține proiecte de mentenanță. 

Un alt factor pe care trebuie să-l iei în considerare atunci când vine vorba de creșterea venitului lunar are legătură cu specializarea pe care o alegi. Unele instalații sunt mai complicate decât altele și, de asemenea, prezintă mai multe riscuri. Un tehnician mentenanță în instalații sanitare se poate aștepta la un salariu lunar mai mic decât un tehnician mentenanță în instalații electrice sau unul specializat pe instalații de stingere a incendiilor. 

De asemenea, compania pentru care lucrezi dictează salariul pe care-l vei primi. Companiile mari, aflate de regulă în centrele urbane importante, au mai multe proiecte și își permit să ofere salarii mai competitive. Cunoștințele pe care le ai ca tehnician sunt transferabile dintr-o țară în alta, așa că mulți tehnicieni aleg să se angajeze pentru firme care activează în afara granițelor țării pentru a obține venituri lunare mai mari, dar și pentru condiții de muncă mai avantajoase.

2

tipuri de tehnicieni mentenanță pentru instalații.

Termenul de instalații este unul care cuprinde foarte multe sisteme și echipamente, așa că există mai multe tipuri de specialiști care fac meseria denumită generic tehnician mentenanță pentru instalații. Cu alte cuvinte, o persoană care alege să lucreze ca tehnician mentenanță își poate asuma una dintre următoarele specializări, cu toate responsabilitățile specifice cu care vine la pachet:

  • Tehnician mentenanță instalații sanitare: te ocupi de întreținerea echipamentelor sanitare, pentru a te asigura că funcționează în parametri optimi. De asemenea, este nevoie să execuți lucrări de reparații atunci când este cazul și să recondiționezi piese de schimb.
  • Tehnician mentenanță instalații HVAC: responsabilitățile tale au legătură cu întreținerea și repararea problemelor apărute la echipamente de încălzire, ventilație și aer condiționat. Te ocupi și de activități de montare și instalare a echipamentelor și te asiguri că acestea funcționează eficient. În același timp, asiguri și verificări periodice. 
  • Tehnician mentenanță instalații de apă: verifici, repari și înlocuiești elemente defecte ale instalațiilor de tratare a apei. Ai cunoștințele necesare pentru a diagnostica problemele apărute, dar și pentru a le corecta înainte ca acestea să devină foarte costisitoare. Te ocupi și de instalarea și punerea în funcțiune a noilor echipamente.
  • Tehnician mentenanță instalații de stingere a incendiilor: ești un specialist care se ocupă de instalarea, punerea în funcțiune, verificarea și întreținerea periodică a sistemelor de stingere a incendiilor. Lucrezi mai ales în clădiri de birouri, supermarketuri, malluri sau hale industriale, iar munca ta contribuie la siguranța oamenilor care se află în astfel de clădiri mari.
  • Tehnician mentenanță instalații electrice: faci verificări periodice și intervenții de urgență la sisteme de natură electrică. Te ocupi și de lucrări de depanare a circuitelor electrice, verificarea convertoarelor de frecvență sau de înlocuirea siguranțelor.
3

cum este să lucrezi în rolul de tehnician mentenanță pentru instalații.

Ești un muncitor calificat, care deține cunoștințe tehnice specializate susținute de experiența practică obținută în diferite proiecte. O meserie cu multiple specializări, aceasta vine cu mai multe exigențe, ceea ce înseamnă că o persoană nu poate deveni tehnician mentenanță pentru instalații peste noapte. Citește în continuare pentru a afla care sunt responsabilitățile unui tehnician mentenanță pentru instalații într-o zi obișnuită de muncă, cine sunt oamenii cu care lucrează și cum arată mediul de lucru și programul.

Randstad professional career
Randstad professional career
4

educație și formare.

Meseria de tehnician mentenanță pentru instalații presupune calificare și, prin urmare, ai nevoie de cunoștințe tehnice de specialitate și de experiență practică pe diferite proiecte. În acest sens, în momentul în care cauți un job pe această poziție, este necesar să îndeplinești măcar una dintre următoarele condiții:

  • Studii medii de specialitate: angajatorii caută persoane pe poziția de tehnician mentenanță pentru instalații care au studii medii finalizate, de preferat în cadrul unui liceu tehnologic de profil sau în cadrul unei școli profesionale. O astfel de pregătire este, pentru angajatori, o dovadă că ai acumulat cunoștințele teoretice necesare pentru o astfel de meserie, dar și că ai câteva ore de practică în domeniu.
  • Stagii de practică: mulți tehnicieni mentenanță pentru instalații și-au început cariera prin stagii de ucenicie. Mai exact, unele companii oferă programe de practică pentru persoanele aflate la început de drum sau care vor să intre în acest domeniu. Vei lucra alături de un tehnician cu experiență și te vei familiariza cu responsabilitățile pe care urmează să le ai în această meserie. Ucenicia pe o astfel de poziție poate să dureze și până la patru ani.
  • Calificări: dacă nu ai un liceu de profil și vrei să treci mai repede peste partea de ucenicie, calificările în domeniu te pot ajuta. Pentru a le obține, este nevoie să urmezi cursuri de specializare. De exemplu, în cazul în care vrei să te specializezi pe instalații electrice, ai nevoie de atestate ANRE.
5

aptitudini și competențe.

Pe lângă stăpânirea cunoștințelor tehnice și a experienței practice, există și câteva aptitudini și competențe care sunt mereu luate în calcul pentru o astfel de meserie. Ca tehnician mentenanță pentru instalații, trebuie să îndeplinești și următoarele criterii în materie de competențe:

  • Abilități de organizare: ca specialist în mentenanță instalații, trebuie să știi să-ți planifici timpul eficient, astfel încât să te poți ocupa de toate intervențiile pe care le ai și, în plus, să lași timp și pentru eventuale urgențe care ar putea apărea la echipamentele cu care lucrezi.
  • Atenție la detalii: rolul tău constă în identificarea potențialelor probleme înainte să apară, așa că este nevoie să acorzi o atenție deosebită reviziilor periodice pe care le faci. Cu cât reușești să identifici mai multe potențiale erori, cu atât vor exista mai puține urgențe. 
  • Îndemânare: trebuie să ai o coordonare mână-ochi exemplară și să-ți placă să faci muncă manuală, care necesită multă atenție. Chiar dacă meseria vine și cu responsabilități de rapoarte, cea mai mare parte a ei se derulează efectuând verificări și activități de întreținere.
  • Familiaritatea cu echipamente de diagnosticare: folosești tot felul de instrumente specializate în diagnosticare, cum ar fi manometre și multimetre, iar utilizarea lor eficientă este extrem de importantă pentru a-ți putea duce responsabilitățile la bun sfârșit. 
6

întrebări frecvente (FAQs).

Întrebări frecvente despre rolul de tehnician mentenanță pentru instalații: