Raluca Niță

branch manager

ce visai să devii când erai mic/ă?

În copilărie îmi imaginam să fiu scriitor de felicitări, să îi ajut pe cei care nu au inspirație.

ce studii ai urmat?

Am studiat Literatura Engleză și Geografie / Master Literatură Engleză.

care a fost primul tău loc de muncă?

Traducător Limba Engleză.

ce te-a inspirat să devii recruiter? 

Acest job reprezintă pentru mine răspunsul la o întrebare pe care mi-am adresat-o mereu - ceea ce fac eu aduce vreo schimbare mie sau celorlalți? Cu acest gând, și cu dorința de a lucra la el în fiecare zi, am adăugat bucuria de a mă trezi dimineața, însă nu doar pentru mine. Pentru că este vorba despre a face ceea ce îți place într-un mediu constant alert, din care pleci în fiecare zi cu încă o lecție învățată. 

de ce Randstad?

Eu sunt un om al emoțiilor. Mă impresionează oamenii din jurul meu, învăț din poveștile lor de viață. Apreciez oamenii pe care îi am alături, mă inspiră și mă ajută să cresc. Randstad este locul în care empatia reprezinta o calitate, nu o slăbiciune. Locul în care nu jobul definește oamenii, ci oamenii definesc jobul.