Cristina Ghioca

HR Business Partner

ce visai să devii când erai mică?

Visul meu era să devin învățătoare sau profesoară având-o ca model pe mama mea.

ce studii ai urmat?

Facultatea de Litere în cadrul Universității București și un master dedicat limbii române contemporane.

care a fost primul tău loc de muncă?

Am lucrat într-o companie de telecomunicații aceasta având un rol covarsitor în dezvoltarea mea profesională atât în aria de suport pentru clienți cât mai ales în cea de training și dezvoltare, HR în general.

ce te-a inspirat să devii recruiter?

Recrutarea este doar una dintre responsabilitățile mele în rol de HR Business Partner. Tot ceea ce fac are ca scop susținerea colegilor astfel încât competențele lor și nivelul de motivație să fie ridicate. În relația cu candidații îmi doresc să le ofer o experiență excelentă din care să iasă cu o imagine obiectivă a competențelor lor și cu o evaluare corecta a modului în care ei se potrivesc cu jobul la care au aplicat, dar și cu planuri de viitor și dorința de a evolua profesional :).

de ce Randstad?

Randstad reprezintă o oportunitate grozavă: să lucrez cu colegi frumoși și talentați, să fac parte din echipa celui mai mare furnizor global de servicii HR, să le ofer suport candidaților noștri în a se adapta la această piață a muncii atat de dinamică și să pot contribui la cel mai grozav obiectiv din cariera mea: acela de a influența viața profesională a 500 milioane oameni în întreaga lume pană la sfârșitul anului 2030 (Randstad ultimate goal).