negocierea salariului este cheia creșterii veniturilor pe termen lung.

Negocierea salariului este ceva extrem de important și de luat în calcul, pentru a considera creșterea veniturilor pe termen lung. În ciuda provocărilor existente în negocierea salariului și a stresului asociat cu acesta, ar trebui să știi cum să negociezi pentru un salariu și să înveți cât valorează rolul tău.

Negocierea salariilor este adesea văzută ca o situație inconfortabilă, astfel încât nu este surprinzător faptul că majoritatea oamenilor (57%) nu au încercat niciodată să negocieze pentru un salariu mai mare. În special, femeile sunt mai puțin susceptibile să se angajeze în aceasta acțiune din cauza costurilor sociale ale negocierii, ceea ce nu ajută la eliminarea decalajului de salarizare existent deja între femei și bărbați.

Angajații au tendința de a se îndepărta de negocieri, deoarece nu doresc să fie înțeleși drept aroganti sau lacomi sau să riște să perturbe dinamica stabilită la locul de muncă.

În timpul exercițiilor anuale de revizuire a salariilor, angajatorii sunt susceptibili să facă o ofertă mai conservatoare atunci când le oferă angajaților o creștere. Ofertele lor tind să fie conștiente de buget și să fie calculate în funcție de inflație, medii de piață și deținere.

Cu toate acestea, oferta lor poate fi mai mică decât ceea ce îți pot oferi de fapt, cu așteptarea ca unii angajați să poată negocia pentru mai mult. Dacă puteți negocia cu succes și să vă justificați de ce meritați, angajatorul vă poate oferi doar un salariu mai mare pentru a vă reține și a vă motiva.

5 sfaturi despre cum să negociezi pentru un salariu mai mare

Un lucru de remarcat în timpul negocierii este importanța de a rămâne cordial și rezonabil. Procesul de negociere a salariilor ar trebui să fie o colaborare, nu un conflict. Amenințarea de a pleca dacă nu obțineți ceea ce doriți sau crearea unei alte oferte de muncă va da percepția că sunteți un angajat neloial și împătimit corect. De asemenea, trebuie semnalat superiorului tău că motivațiile tale sunt pur financiare.

Dacă ești gata să începi procesul, iată cinci pași pe care îi poții face pentru a beneficia de o salarizare mai consistentă.

1. documentează-te

Efectuarea unei cercetări ample este primul pas pentru negocierea unui salariu mai mare. Fără a face acest lucru, riști să fii platit mai puțin sau să ceri mult prea mult în corcondanță cu realitatea, solicitând o cifră mult peste nivelul pieței. Observarea a ceea ce fac ceilalți cu abilitățile și experiența ta nu numai că îți permite să evaluezi locul în care te aflii în raport cu aceștia, dar oferă și un punct de referință bun pentru a te ajuta să îți stabilești așteptările salariale. Pentru a afla cât valorează rolul tău, poți utiliza instrumente precum Ghidul nostru de salarizare online. Alternativ, poți lua legătura un recruiter pentru a afla cât de mult sunt dispuse să plătească companiile pentru cineva cu experiența și abilitățile tale.

2. trebuie să știi ce îți dorești

După ce ai făcut cercetarea, ar trebui să ai o idee asupra gamei de salarii pe care le cauți. Cu toate acestea, dacă superiorul tău te  întreabă despre așteptările tale, îți recomandăm să dai o cifră mai precisă în locul gamei largi. Citarea unei cifre de salariu din partea superioară a gamei, în loc de mijloc sau de jos îți oferă suficient spațiu pentru a negocia în jos, ceea ce ar trebui să fii pregătit să faci.

Studiile arată că ar trebui să acorzi un număr exact, spre deosebire de o cifră rotunjită sau o gamă mai restrânsă, deoarece dă impresia că ți-ai făcut temele și că ești gata pentru un proces de negociere adecvat.

3. prezintă-ți valoarea ca angajat

Un lucru pe care ar trebui să-l faci atunci când negociezi pentru un salariu mai mare este să fii pregătit să îți justifici solicitarea. Este posibil ca angajatorul să te întrebe de ce crezi că meriți o majorare și cum ai calculat plata pe care o aștepți. Acesta este momentul în care pregătirea anterioară este esențială. Intră în procesul de negociere a salariilor înarmat cu informații care te vor ajuta să îți susții argumentul că meriții mai mult.

Poți face acest lucru evidențiind contribuțiile tale și împărtășind feedback pozitiv din partea clienților și colegilor. Din perspectiva companiei, valoarea ta este de obicei legată de rezultatele pe care le produci. Astfel, atunci când începi procesul de negociere, utilizează valori cantitative în loc de enunțuri calitative generale. Deoarece soliciți o sumă pentru contribuțiile viitoare, ar trebui să îți prezinții, de asemenea, idei și planuri pentru viitor, care vor ajuta compania să își atingă obiectivele.

4. fii încrezător

Când se negociază pentru un salariu mai mare, încrederea este esențială. În ciuda faptului că nu este întotdeauna adevărat, persoanele care au încredere în abilitățile lor sunt de obicei percepute a fi mai competente și va ajuta în mod clar atunci când solicită o creștere de salariu. Proiectează-ți încrederea articulând cuvintele cu atenție și fiind atent la limbajul corpului tău.

De asemenea, ar trebui să eviți scuzele în timpul procesului de negociere. Amintește-ți, faptul că dorești să ți se plătească ceea ce meriți cu adevărat si nu este un lucru de care să îți pară rău. Scuzele referitoare la așteptările tale nu dau decât impresia că nu ești nici sigur și nici nu te-ai convins în totalitate de valoarea de sine, iar acesta nu este mesajul pe care vrei să-l transmiți despre tine atunci când negociezi pentru un salariu mai mare. Este posibil să dorești chiar să porți îmbrăcăminte de culoare închisă, cum ar fi albastru bleu sau gri închis, deoarece aceste culori sunt adesea asociate cu rezistența și dependența.

5. stabilește-ti salariul minim acceptabil

Ultimul lucru pentru care ar trebui să fii pregătit înainte de a începe procesul de negociere a salariilor este să ai în vedere cel mai mic număr pe care ești dispus să îl accepți fără să vrei să renunți la job. Acest număr ar trebui să se afle în pragul salarial minim pe care l-ai cercetat anterior și unul pentru care nu te-ar deranja să rămâi la angajatorul actual.

Cu toate acestea, divulgarea acestui număr superiorului chiar la începutul procesului de negociere a salariilor nu este cea mai bună idee. Lăsă procesul de negociere să reducă numărul, dar fii suficient de îndrăzneț pentru a te îndepărta dacă scade sub minim.

negocierea salariului nu a mers la fel de bine cum sperai?

Ai încercat, dar nu întotdeauna lucrurile se asează așa cum ți-ai dorit. Dacă nu ai reușit să obții o creștere a salariului din cauza unor factori care nu au legătură cu tine, precum compania nu are bugete alocate, să știi că există întotdeauna o opțiune.

Dacă crezi că nu ești plătit suficient pentru contribuția și valoare adusa, atunci poate că este timpul să cauți o oportunitate cu mai multe satisfacții si beneficii. Conectează-te astăzi cu Randstad pentru oportunități într-o companie care să îți poată satisface așteptările salariale.